Priveşte-mă în ochii.

Azi îngenunchez… O secundă! Numai o secundă căci de zăbovesc, timpul îmi va întinde o capcană şi mă va uita acolo…aşa îngenunchiat! Şi poate merit! Hmm…(să judecăm)! Nu! Să (mă) judec! E vorba de mine, deci sunt singurul care are acest drept! Tu străine…ai idei, păreri şi sunt capabil să ţi le respect! Dar la judecata mea nu ai dreptul! Detaliez…! Poate într-un final vei înţelege! Deciziile , paşii , acţiunile mele, drumurile alese de mine (bune sau rele) sunt consecinţa momentelor, sentimentelor, trăirilor mele ! Şi cum ai putea tu judeca persoana mea? Ai trăit oare tu viaţa mea? Te-ai luptat tu pentru mine că să poţi spune că dreptul ăsta îţirevine? Şti tu oare ce înseamnă o secundă pentru mine? Nu cred…! Fiecare are viaţa să şi chiar de uneori lucrurile par simetrice adu-ţi aminte că matematica nu e acelaşi lucru cu româna! Astfel „simetric” nu reprezintă acelaşi/aceeaşi ci doar asemănător! Aşadar revin…Eu trăiesc…Eu decid…Eu mă judec! Consider că mă pot numi matur atâta timp cât tot eu sunt cel ce acceptă şi suportă consecinţele! Şi-n ochii unora sunt cel care nu merită! În ochii altora sunt cel care „le merită”! În ochii mei sunt unul dintre cei ce merită! Iar ochii mei nu mint! În ei se oglindesc toate suferinţele, bucuriile, regretele, trăirile! (O viaţă întreagă)
Aşadar tu străine…de vrei să mă judeci priveşte-mă în ochi!
E tot ce îţi cer străine…Privindu-mă în ochi ai dreptul să mă judeci!

„A judeca un om este peste puterea unui om de a înţelege…tocmai de aceea judecata este atribuită Celui divin!”